Ceai alb

Ceaiul alb pe care îl cunoaștem astăzi a fost pentru prima dată produs în scop comercial din plante de ceai alb descoperite în provincia Fujian din China în anii 1700 -Da Bai și Da Hao. O versiune de ceai alb a fost dezvoltată din aceste plante cunoscute pentru producerea de muguri mari și frumoși. Deoarece aceste ceaiuri minim procesate și delicate, făcute din muguri tineri, erau dificil de transportat și depozitat fără a se strica, ceaiurile albe erau rareori disponibile în afara regiunilor de creștere a ceaiului, adică în afara provinciei Fujian. Pe măsură ce metodele de producție a ceaiului din frunze s-au îmbunătățit, procesul de creare a ceaiurilor albe s-a extins și dincolo de provincia Fujian.

Ceaiul alb este cunoscut a fi unul dintre cele mai delicate soiuri de ceai deoarce este procesat atât de puțin. Ceaiul alb este recoltat înainte ca frunzele plantei să se deschidă complet, când mugurii tineri sunt acoperiți de fire de păr albe, de unde și denumirea de ceai „alb”. Acești muguri și frunze sunt culeși manual și apoi uscați rapid și meticulos, astfel încât frunzele să nu se oxideze la fel de mult ca frunzele culese pentru producția de ceai verde sau negru. Această procesare minimă și oxidare scăzută are ca rezultat unul dintre cele mai delicate și mai proaspete ceaiuri disponibile.

Una dintre marile diferențieri în procesarea ceaiului este timpul de oxidare a ceaiului, adică timpul de expunere a frunzelor la oxigen după recoltare. Cu cât frunzele de ceai sunt expuse mai mult timp la oxigen, cu atât acestea devin mai întunecate și cu atât profilul aromatic este mai dezvoltat și mai profund.

În timpul procesării, maeștrii de ceai folosesc multe și diferite metode pentru a crea și a controla oxidarea, inclusiv rularea , modelarea sau zdrobirea frunzelor pentru a accelera oxidarea și gătirea la abur, arderea sau prăjirea frunzelor pentru a o opri.

Ceaiul alb se obține printr-un proces simplu: se culeg mugurii verzi → se ofilesc (72 ore) → se usucă (110°C/65°C)